Cum se tratează gingivita!

Cum se tratează gingivita!

Gingivita este o afecţiune, nu o boală care afectează gingiile,reprezentând un semn al începutului bolii parodontale.Netratată corespunzător gingivita duce la afectarea ireversibilă a ţesutului de suport al dintelui,în timp ducând la pierderea acestora.

Atunci când se instalează, gingia începe să se înroşească, să se inflameze, crescând sensibilitatea, apare sângerarea  în momentul periajului,folosirii aţei dentare sau în timpul masticaţiei.

Tratamentul gingivitei

  • Primul pas în tratamentul gingivitei este stabilirea formei de gingivită de către medicul stomatolog;
  • Urmatorul pas constă în efectuarea igienizării orale profesionale,care implică realizarea unui detartraj cu ultrasunete pentru îndepărtarea tartrului care este un factor favorizant,periaj profesional şi air flow pentru o igienizare completă a cavităţii bucale;
  • Pacientul după ce i s-a efectuat igienizarea profesională trebuie instruit cu privire la tehnicile corecte de periaj dentar,importanţa utilizării unei ape de gură după fiecare periaj şi utilizarea aţei dentare în protocolul zilnic de igienizare la domiciliu;
  • Medicul stomatolog va prescrie o apă de gură cu proprietăţi antimicrobiene, pe bază de clorhexidrină,schimbarea periuţei dentare care trebuie să fie facută după fiecare 3 luni de utilizare şi se recomandă achiziţionarea unui duş bucal;
  • Dacă nu reuşiţi să efectuaţi periajul dentar corect cu periuţa manuală vă recomand achiziţionarea unei periuţe de dinţi electrice;
  • Dacă inflamaţia este mai avansată, tratamentul obişnuit este completat de cel cu laser.După ce suprafaţa dinţilor a fost curăţată şi placa bacteriană a fost îndepărtată, pungile gingivale se dezinfectează cu ajutorul laserului, împiedicând astfel avansarea afecţiunii către parodontoză;

Există numeroase sfaturi şi modalităţi de tratament naturiste, însă cele mai eficiente şi cu cel mai mare succes sunt cele din cadrul unui cabinet stomatologic.

 

 

This site contains copyrighted material the use of which has not always been specifically authorized by the copyright owner. If you are a copyright owner for some texts and images used in this article, please let us know via email at copyright [at] drbratucu.ro and we'll remove the content imediately. Thank you.

Împarte:

Lasă un mesaj