Igiena orală

Igiena orală

Igiena dentară este metoda cea mai inteligentă pentru păstrarea sănătăţii danturii cât mai mult timp, evitând apariţia afecţiunilor dentare,aspectul inestetic, halenă, durerile, tratamente costisitoare, timpul de tratament şi refacerea după tratament.

 

Igiena dentară este esenţială pentru a avea o dantură sănatoasă şi un zâmbet care să îţi ofere siguranţă şi încredere.

Lipsa igienei dentare sau o igienă orală precară determină complicaţii locale, cum ar fi: cariile dentare, gingivită sau boala parodontală, afectiuni ce conduc la pierderea dinţilor şi atrofia oaselor maxilare precum şi complicaţii generale (boli cardio-vasculare, renale, respiratorii, metabolice).

Placa bacteriană şi tartrul dentar sunt principala cauză a apariţiei bolii parodontale, denumită popular şi „parodontoză”.

Igienizarea dentară este de două feluri:

  • Igienizarea dentară profesională;
  • Igienizarea dentară personală, individuală;

Astăzi vom discuta despre igienizarea dentară profesională care este alcatuită din detartraj, periaj profesional şi airflow.

Igienizarea dentară profesională este recomandat să se efectueze o dată la 6 luni. Pentru pacienţii cu restaurări protetice fixe ( lucrări protetice ) şi implanturi se recomandă efectuarea igienizării o dată la 4 luni iar fumătorii ar trebui să efectueze această operaţiune o dată la 3 luni.

Detartrajul este o procedură stomatologică prin care se îndepărtează tartrul și placa dentară formate pe suprafața dentară supragingivală (smalţ), respectiv subgingivală (cement radicular).

Tartrul este un bloc organo-mineral care se formează prin mineralizarea în timp a plăcii bacteriene, care se formează pe suprafeţele dentare şi care nu este îndepărtată datorită unui periaj deficitar sau absent.

  • Tartul dentar supragingival este cel mai întâlnit. acesta are o culoare galben-maronie și dă un aspect inestetic danturii, totodată producând halenă și carii.
  • Tartrul subgingival este mai dur și mai închis la culoare, iar în timp își mărește volumul și desprinde gingia de pe dinte, producând un mediu propice dezvoltării bacteriilor și duce in final la pierderea dinților. După detartraj este normală o ușoară sensibilitate la nivelul dinților și gingiilor sau să apară sângerarea, dar aceste efecte vor dispărea în scurt timp.

Detartrajul se realizează cu un aparat cu ultrasunete și constă în îndepărtarea tartrului dar și a colorațiilor de pe dinți. Suprafețele rezultate după detartraj se finisează prin periaj profesional lăsând suprafețele dentare lucioase.

Detartrajul ultrasonic nu este dăunător smalțului dinților, acționând doar asupra depozitelor de tartru. În timpul detartrajului ultrasonic este posibil să apară o ușoară senzație dureroasă determinată în special de expunerea rădăcinilor dentare cu gingia deja retrasă în cavitatea bucală. Această sensibilitate poate persista mai multe zile, până la o săptămână, fiind declanșată de alimente reci sau dulci, ea dispărând imediat după încetarea acțiunii lor.

După detartrajul cu ultrasunete se efectuează periajul profesional care are drept rol lustruirea și netezirea suprafețelor dentare. Acest procedeu se realizează cu perii impregnate cu diferite substanțe și gume, pufuri, polipanturi. Se folosește o pastă de dinți profesională cu o granulație crescută sau medie în funcție de existența colorațiilor pe dinti.

Igienizarea dentară este recomandat să se realizeze înaintea începerii tratamentelor stomatologice și apoi regulat, la interval de 3-6 luni, în funcție de recomandările medicului dentist. În următorul articol vom vorbi despre igienizarea personală pe care o realizează fiecare individual, acasă.

Pe lângă detartrajul şi periajul profesional în cadrul igienizării profesionale se mai poate folosi un dispozitiv care se numește Air Flow. Acesta utilizeaza apă, aer și pulbere de bicarbonat de sodiu pentru a îndepărta petele, placa și depozitele moi de pe suprafețele dinților. Datorită pulberii ușor abrazive de bicarbonat, se realizează în același timp și lustruirea suprafetelor igienizate. Este foarte eficient în îndepărtarea petelor nicotinice și de gudron la fumători.

 

Igienizarea dentară reprezintă prima etapă în orice plan de tratament şi trebuie să îi acordaţi o importanţă foarte mare. Din acest motiv aveţi grijă ca toţi paşii enumeraţi mai sus să fie făcuţi corect şi complet. O şedinţă de igienizare profesională durează  cel mult 1 oră, iar cazurile mai complicate beneficiază de două şedinţe a câte 1 oră fiecare. Doar aşa dinţii şi gingiile dvs. pot să rămână curate pentru mai mult timp.

Beneficiile unei igienizări periodice:

• Evitaţi bolile gingivale;
• Detectaţi afecţiuni dentare incipiente;
• Menţineţi sănătatea orală;
• Preveniţi cancerul oral;
• Un zâmbet strălucitor;
• O respiraţie proaspătă;

 

 

This site contains copyrighted material the use of which has not always been specifically authorized by the copyright owner. If you are a copyright owner for some texts and images used in this article, please let us know via email at copyright [at] drbratucu.ro and we'll remove the content imediately. Thank you.

Împarte:

Lasă un mesaj