Aparat ortodontic fix ceramic

Aparatele ortodontice fixe îţi redau zâmbetul perfect.

Acestea sunt purtate tot timpul şi pot fi îndepărtate doar de către medicul stomatolog.Se folosesc mai ales în cazul adulţilor şi adolescenţilor.

Aparatul ortodontic din ceramică este un aparat modern,fizionomic de îndreptare a dinților strâmbi,ce satisface nevoile pacienților care se confruntă cu astfel de probleme.Aparatele dentare sunt alcătuite din bracket-uri, elastice, legături, fire ortodontice, benzi şi inele metalice pentru molari.

Aparatul dentar ceramic este compus din brackeți policristalini ceramici care imită culoarea dintelui, fiind albe opace. Un astfel de aparat ortodontic este mai discret decât cel metalic, însă nu la fel de eficient,crescând timpul tratamentului ortodontic.Îl recomandă cu precădere pacienților care urmăresc să aibă parte de rezultate maxime, în contextul unui plus estetic pe durata tratamentului.

Avantajele aparatului dentar ceramic

  • Este mai puțin vizibil decât un aparat dentar metalic;
  • Își menține culoarea sau transparența,dacă pacientul respectă indicațiile medicului ortodont (evitând consumul regulat de alimente care pătează, precum cafeauamvinul roşu);
  • În cazul colorării elasticelor, acestea sunt înlocuite la fiecare consultaţie, astfel că efectul estetic este menținut până la finalizarea tratamentului;

Dezavantajele aparatului dentar ceramic

  • Este mai puțin rezistent din cauza faptului că este confecţionat din ceramică;
  • Poate afecta smalțul dinților antagoniști;
  • Durata tratamentului ortodontic cu aparat dentar ceramic este mai mare decât în cazul tratamentului cu aparat dentar metalic;
  • Preţul mai ridicat decât în cazul aparatului dentar metalic;
  • Se colorează uşor mai ales în cazul fumătorilor;

De ce să apelezi la aparatul ortodontic fix?

  • Cu cât este montat la o vârstă mai fragedă cu atât problemele se vor rezolva mai uşor;
  • Tratează problemele estetice cât şi pe cele funcţionale: muşcătura incorectă, poziţia greşită a dinţilor;
  • Aliniază dinţii incorect poziţionaţi sau înghesuiţi;

Îngrijirea pacienţilor cu aparat ortodontic  

  • Este recomandat să se efectueze periajul după fiecare masă, inclusiv după gustări prin utilizarea periuţelor ortodontice care prezintă un şanţ central,periuţe interdentare(conice sau cilindrice), special concepute pentru curăţarea dinţilor cu aparat dentar;
  • Recomand utilizarea periuţelor electrice pentru pacienţii cu aparat dentar;
  • Utilizarea apei de gură deoarece dinţii purtătorilor de aparat dentar sunt predispuşi la apariţia cariilor dentare.Se recomandată utilizarea unei ape de gură ce conţine fluoruri şi clorhexidină, astfel aceasta nu va curăţa numai cavitatea orală, ci va şi proteja dinţii de atacul bacteriilor care determină apariţia cariilor dentare;
  • Aţa dentară special concepută pentru purtătorii de aparat dentar, care prezintă un capăt ca un ac, ce face mai uşor accesul printre dinţi şi arcul ortodontic. Aţa dentară trebuie folosită zilnic, deoarece aceasta completează periajul, curăţând în profunzime;
  • Duşul bucal care foloseşte un jet de apă cu presiune mare pentru a înlătura toate particulele rămase între dinţi;