Tratamentul bolii parodontale

Tratamentul bolii parodontale

    1. Tratamentul iniţial

Terapia initială are ca obiectiv înlăturarea agenţilor cauzatori ai bolii : placa dentară şi tartrul. Aceste procedee sunt folosite şi în tratamentul gingivitei, deoarece factorii cauzatori sunt aceiaşi.

  • Detartrajul implică înlăturarea tartrului şi a plăcii dentare situate deasupra şi dedesubtul marginii gingivale. Detartrajul se poate executa cu instrumente de mână sau cu aparate de detartraj ultrasonice.
  • Chiuretajul subgingival în câmp închis reprezintă îndepărtarea tartrului şi a plăcii dentare de pe suprafaţa rădăcinilor cu ajutorul unor instrumente fine introduse între gingie şi dinte.
  • Se poate executa şi un periaj profesional precum şi o irigare cu substanţe antiseptice care au abilitatea de a reduce inflamaţia.

Factorii care favorizează evoluţia bolii:

  • Obturatii ( plombe ) vechi care au suprafaţa rugoasă şi ar putea reţine placa dentară pe suprafaţa lor;
  • contactele dentare largi care permit stagnarea plăcii, tartrului sau resturilor alimentare între dinti;
  • Lucrări protetice necorespunzătoare;

 

   2.Tratamentul chirurgical

La 4-6 săptămâni de la terapia iniţială, pacientul este reevaluat pentru a se stabili dacă inflamaţia sau  adâncimea pungilor parodontale s-a redus.

Tratamentul chirurgical este indicat doar dacă terapia iniţială a dat rezultate nesatisfăcătoare sau nu a dat rezultate.

Dacă pungile parodontale au peste 5 mm adâncime şi nu s-au micşorat după terapia iniţială iar gingia sângerează la sondare este foarte probabil ca boala parodontală va progresa în continuare provocând noi distrucţii osoase.

Obiectivul principal al unei interventii chirurgicale parodontale este de a îndepărta în totalitate tartrul şi placa dentară.

Una din cele mai folosite metode chirurgicale este operaţia cu lambou sau chiuretaj gingival în camp deschis efectuată cu ajutorul instrumentelor clasice şi cu ajutorul laserului.

După un tratament parodontal reuşit  este nevoie de o îngrijire şi întreţinere permanentă.

Igiena orală minuţioasă şi controalele periodice la cel putin 3 luni sunt obligatorii. Este necesară o reevaluare periodică pentru a monitoriza dinţii afectaţi.

Boala parodontală este cauzată de o igienă orală precară; Dacă măsurile de igienă nu se îmbunătăţesc, boala parodontală va recidiva.

 

 

 

This site contains copyrighted material the use of which has not always been specifically authorized by the copyright owner. If you are a copyright owner for some texts and images used in this article, please let us know via email at copyright [at] drbratucu.ro and we'll remove the content imediately. Thank you.

Împarte:

Comentează la"Tratamentul bolii parodontale"

  1. […] Află cum se tratează Boala Parodontală – Tratament Boală Parodontală […]

Lasă un mesaj